GRIJA DE MÂINE
De câte văd, înmărmurit,
Stau ore, zile, fără gânduri,
Și-abia mă-ntreb de n-am murit,
De nu sunt între patru scânduri ?
Dar viața dimprejurul meu
Mă face iar cu conștiință:
Ca să trăiești când azi e greu,
Ah ! mâine-abia va fi putință.
Copiii mei cei preaiubiți,
Cu păr ca grânele din stoguri,
Cu toate-aceste dorm tihniți,
În leagăn moale, sub pologuri.
În traiul care-abia-l încep
Apar ca niște blonde vise.
Nenorocit sunt că-l pricep
Și că-i cunosc orice abise.
Am fost întocmai ca și ei,
În aurita mea pruncie;
Dormiți, dormiți copiii mei,
Căci inima mi se sfâșie.
BUCHETUL
Era un cer umplut de soare
Când ți-am adus într-un buchet
Iubirea mea mistuitoare
Și-al inimei adânc secret.
Buchetu-a fost a mea junie,
Și dacă astăzi s-a uscat,
Tu poate nu l-ai sărutat,
Maria mea, Marie.
De veci ne-a despărțit destinul.
O știi și tu, o știu și eu,
Dar când iubirea e ca vinul,
Să te dezbeți e greu - e greu.
În orele de reverie,
Dacă ții minte-acel buchet,
Gândește-te și la poet.
Maria mea, Marie.
Niciun comentariu:
Trimiteţi un comentariu